Alexandru Vlahuta povestea ca la cetatea Neamului “se văd încă urmele şanţului de apărare ce ocolea zidurile pe dinafară. Între cei patru stâlpi de la intrare se întindea ziua, peste şanţ, un pod “de piele de bivol”, noaptea se strângea şi rămânea castelul încins cu un brâu de apă. Deasupra porţii şi pe la colţuri se ridicau turnuri înalte, cu ferestruici înguste, pe care cătau în vale ochii sâneţelor străjerilor. Trufaşa clădire-şi rânduia încăperile în patru aripi mari, lăsând între ele o curte, în mijlocul curţii o bisericuţă, din altarul căreia pornea pe sub pământ tainiţa scăpării, o hrubă boltită, ce răspundea departe, afară din cetate. Puternic înfipt în creştetul unui grind stâncos, având în spate întunecime de codru, în faţă prăpastie sub metereze-înalte, şi vedere largă pe toată valea, cuibul acesta de vulturi, cum îl numesc legendele, a înfruntat adesea c-o mână de voinici oştiri năvălitoare, şi-n şase veacuri de nepătată mândrie, o singură dată s-a deschis porţile fără luptă, ş-atuncea nu unui cuceritor străin, ci falnicului domn al tuturor românilor – Mihai Viteazul. Pustii şi sparte de vremuri se mai ridică câteva ziduri peste mormanul de ruini prăbuşite-n curtea cetăţii, pe ai cărei păreţi au strălucit odinioară armurile grele ale cavalerilor de Malta”.

La aceasta cetate mult ravnit-au Mohamed al II-lea, Sigismund de Luxemburg si Sobieski sa o cucereasca insa, plaiesii, acei moldoveni neinfricati, parca erau niste creaturi supra naturale care nu puteau fi invinsi. Iar, Stefan cel Mare era un fel de zeu nemuritor care domnea pe aceste tinuturi pline de traditii si emotii.

Vremurile tulburi au napadit peste aceasta cetate, peste acest popor care era atacat din toate partile iar, acum la cateva sute de ani dupa incrancenatele lupte, aceste ziduri sunt dovada vie a vitejiei si daruirii unui neam..

Odata cu intrarea soarelui in munti, o liniste patrunzatoare cuprinde intreaga zona, iar, siluetele copacilor se oglindesc in lacul invaluit parca de mister. Pentru ca atmosfera sa fie mai interesanta soarele, cu ultimele puteri incerca, sa lumineze lacul pentru cei mai romantici dintre turisti care au ales sa savureze aceste minunatii de pe lac.

O data plecati de la Lacul Rosu, drumul cu serpentine se ingusta tot mai mult si ne apropiam de inima Cheilor Bicazului. E o adervarata aventura sa mergi cu masina prin chei deoarece, pe unele portiuni se circula pe o singura banda din cauza turistilor ademeniti de aceste minunate chei. Cu riscul de a incurca circulatia si mai mult, am tras putin pe dreapta pentru ca nu ne-a lasat inima sa traversam pur si simplu cheile, fara a gusta putin, aceasta minunatie a naturii. Peisajul extrem de salbatic este completat pe rand de stancile extrem de inalte acoperite pe alocuri, de brazii sinucigasi ai putea spune, soarele care incearca neincetat sa strapunga stancile iar, apele repezi ale Bicazului care sapa continuu in stanca calcaroasa.

In fata acestor minunatii parca te incerca un semntiment de bucurie pentru ca faci parte din acest spectacol inedit al naturii. Chipurile uluite si mirate ale turistilor curiosi parca ii multumesc in felul lor naturii pentru acest spectacol frumos.

Informatii utile:

Locatie:

• Cheile Bicazului fac parte din Muntii Hasmasului, judetul Neamt.

Distante:

• Bacau – 63 km – Piatra Neamt – 52 km – Cheile Bicazului (total 115 km)
• Iasi – 86 km – Roman – 49 km – Piatra Neamt – 52 km – Cheile Bicazului (total 187 km)
• Miercurea Ciuc – 55 km -Gheorgheni – 30 km – Cheile Bicazului (total 85 km)
• Targu Mures – 29 km – Sangeorgiu de Padure – 27 km – Sovata – 58 km – Gheorgheni – 30 km – Cheile Bicazului (total 144 km)
• Bistrita – 52 km – Reghin – 68 km – Toplita – 37 km – Gheorgheni – 30 km – Cheile Bicazului (total 187 km)