Castelul Bran, readus la viață

Scris de: Nicoleta

Ultima actualizare: February 3, 2010

În anul 2009, castelul Bran a fost redat moștenitorilor, prințesei Ileana de România. O dată cu trecerea castelului Bran în proprietate privată, statul a luat toate piesele de mobilier. Oricât e castelul de frumos și maiestos, fără obiecte decorative și de mobilier, parcă nu are viata și vizitatorii nu reușesc să traiasă farmecul acelor vremuri.

Dacă la început am fost sceptici privind retrocedarea castelului crezând că acesta o să devină o proprietate privată cu acces limitat celor care vor să-l viziteze, se pare că ne-am inșelat. Castelul Bran a ramas o atractie turistică importantă care nu și-a schimbat doar imaginea ci și abordarea turiștilor.

Spiritul acelor vremuri e viu și castelul Bran, arată cu mult mai bine și are mai multă viață, ca niciodată. Aici, s-au adus piese de mobilier ce aparțin familiei regale de la Palatul Arhiducal din Veneția precum și piese de mobilier aduse de pe piața antichităților din România și Italia.

Cei care vizitau castelul Bran în anii trecuți pur și simplu admirau încăperile, mobilierul și celelalte piese de decorative fară a avea pe cineva aproape care să le spună o poveste despre acele camere, despre obiectele decorative, despre castel. Acum, Castelul Bran chiar are cu ce se mândri. Ghizi permanenți în limbile franceză, engleză și română, piese de mobilier în spiritul acelor vremuri, organizări de evenimente și petreceri (pentru cei care își permit să-l închirieze) precum și multă ospitalitate și voie bună.

În 2010, castelul Bran speră să aducă vizitatorilor mai multe surprize și să redeschidă liftul ce face legatura dintre Castel și Parcul Regal, să reamenajeze Casa de Ceai, să reconstruiască Casa Administratorului. De asemenea, ei vor să amenajeze și un spatiu de joacă pentru copii.

Dacă sunteti în trecere prin Bran, nu ezitati să vizitati castelul chiar dacă l-ați mai vizitat acu cațiva ani. E foarte frumos.. magic..

Informații utile:

  • Castelul Bran se află î localitatea cu același nume, în județul Brașov, între munții Bucegi și Piatra Craiului.

Distanțe:

  • Brașov – 30 km – Castelul Bran
  • Târgoviște – 77 km – Dâmbovicioara – 21 km – Castelul Bran
  • Campulung Muscel – 31 km Dâmbovicioara – 21 km – Castelul Bran
  • Cetatea Râșnov – 15 km – Castelul Bran
  • Castelul Peleș – 49 km (via Pâraul Rece) – Castelul Bran

Program vizitare Castelul Bran:

  • luni: 12 – 18
  • marți – duminica: 9 – 18

Tarife Castelul Bran (începand cu 1 ianuarie 2010):

  • adulți – 20 RON
  • adulți 65+ – 15 RON ( pe baza CI / ID )
  • studenți – 10 RON ( pe baza carnetului / legitimației )
  • elevi – 5 RON
  • taxa de filmare pentru amatori – 20 RON

Taxa foto este inclusă în biletul de intrare.

Filmarea / fotografierea profesională este permisă în urma semnării unui contract. Tariful acestora se face pe baza de ofertă personalizată.

Persoanele cu dizabilităti și persoanele instituționalizate au acces gratuit.

In continuare puteti citi:

Voteaza aceasta locatie
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 5 (6 voturi)
Loading ... Loading ...

Etichete:


Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat ca sa poti comenta.