Salina Turda

Scris de: Nicoleta

Ultima actualizare: January 25, 2010

E cumva grotesc si straniu sa cobori de buna voie la cativa metri sub pamant insa, in acelasi timp e palpitant sa descoperi un univers diferit acolo. Imensitatea galeriilor si ecoul pasilor sunt apasatoare, si in mod firesc te fac sa te simti mic si stingher insa aerul sarat si formele diferite in care se metamorfozeaza sarea, fac ca o vizita la salina Turda sa fie o experienta aproape ireala.

Din salina Turda s-a extras sare inca de pe vremea romanilor, abia prin secolul al XIII-lea este recunoscuta documentar drept Ocna de la Turda insa, prin jurul anului 1075 drept vama ocnelor de sare de la Turda. Salina Turda, una dintre cele mai importante saline din Transilvania isi atinge apogeul intre secolele XIV si XVI, dupa care incepe o perioada de declin.

La sfarsitul secolului al XVII-lea, se instaureaza puterea habsburgica, si o data cu ea se pune accent sporit pe necesitatea extragerii mineritului de sare, astfel minele sunt administrate direct de catre habsburgi. Dupa 1840 salina Turda cunoaste iar o perioada de declin atat datorita concurentei care i-o facea salina de la Ocna Mures cat si datorita extragerilor de sare care aveau un continut ridicat de argila. In 1932 salina Turda nu mai poate concura cu celelalte saline mai "moderne si performante" incheindu-si astfel un capitol al existentei sale.

Insa, intotdeauna este loc pentru un nou inceput asa ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial salina Turda serveste ca adapost antiaerian iar, dupa 1992 este deschisa publicului ca obiectiv turistic si curativ. Astfel, turistii pot vizita sau pot face tratamente in salina. De vizitat ar fi galeria Frantz Josef, Mina Rudolf, Mina Terezia, Mina Ghizela, Altarul si Scara Bogatilor si masina de extractie. Fiecare dintre ele cu o poveste de spus si o frumusete de admirat.

Informatii utile

  • Salina Turda se afla in localitatea Turda judetul Cluj.
  • Programul de vizitare Salina Turda:
  • luni – duminica: 9.00 -17.00
  • telefon 0264.311.690

 

Distante

  • Bucuresti – 177 km – Ramnicu Valcea – 96 km – Sibiu – 70 km – Alba Iulia – 70 km – Turda (~ 413 km)
  • Timisoara – 160 km – Deva – 67 km – Alba Iulia – 70 km – Turda (~ 297 km)
  • Oradea – 152 km – Cluj Napoca – 31 km – Turda (~183 km)
  • Bistrita – 121 km – Cluj Napoca – 31 km – Turda (~ 152 km)

In continuare puteti citi:

Voteaza aceasta locatie
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele 1 (1 voturi)
Loading ... Loading ...

Etichete:


Un comentariu la “Salina Turda”

  1. Ananie spune:

    Programul de vizitare al salinei este diferit in functie de sezon. Da, este pana la ora 17 perioada verii, in plin sezon turistic insa si acolo cu mentiunea ca ultima intrare se face la ora 15:30; perioada de extrasezon orarul este de la 9 la 15 cu ultima intrare la 13:30; pentru a evita neplaceri, in sensul de a bate drumul pana la Turda si a gasi salina inchisa, recomand informarea la nr de tel. afisat. Si in curand intrarea se va putea face prin noul pavilion construit in urma finantarii PHARE, situat in Valea Sarata (Durgau), tot acolo se gaseste si strandul amenajat pe doua lacuri sarate.

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat ca sa poti comenta.